Cunoaşte nevoile şi problemele Timişoarei. A pus în practică cu succes prima strategie de dezvoltare generală a zonei Timişoara. A realizat lucrări de anvergură în domenii în care zeci de ani nu s-a făcut nimic: refacerea şi extinderea infrastructurii tehnico-edilitare şi de transport, modernizarea şcolilor, repararea spitalelor, construcţia de locuinţe, înlocuirea mijloacelor de transport în comun, reabilitarea clădirilor din cartierele istorice ale Timişoarei.
Vrea să ducă la bun sfârşit ceea ce a început: modernizarea şi dezvoltarea oraşului nostru. În cele trei mandate ale sale a demonstrat că prin muncă, perseverenţă şi continuitate, problemele pot fi rezolvate. Modelul Timişoara - economic, politic sau administrativ -, recunoscut ca atare în ţară şi în străinătate, este rezultatul eforturilor administraţiei Ciuhandu.
A adus Timişoara în frunte şi este singurul care poate să o menţină acolo, pentru că are echipa şi susţinerea de care oraşul nostru are nevoie.
Legături: |
Home
| Oferta pentru Timisoara
| Administraţie publică locală. Proiecte 2008-2012
Administraţie publică locală. Proiecte 2008-2012· Se vor deschide birouri de consiliere şi informare pentru cetăţeni în cartiere, cu privire la problematica municipalităţii.
· Va fi îmbogăţit conţinutul portalului municipiului Timişoara prin introducerea de secţiuni dedicate mediului de afaceri şi societăţii civile.
· Se va asigura în continuare transparenţa actului decizional prin transmiterea on-line a şedinţelor Consiliului Local, prin colaborarea cu mass-media.
· Se va realiza arhiva electronică pentru a scurta durata de transmitere a informaţiilor cerute de către populaţie în domeniul stării civile şi evidenţei persoanelor.
· Se va amenaja pe strada Daliei un sediu coresponzător pentru arhivarea documentelor municipalităţii şi pentru ca accesul la documentele arhivate să fie mai facil.
· Se va urmări respectarea termenelor de răspuns la solicitările cetăţenilor prin îmbunătăţirea sistemului informatic, achiziţionarea de echipamente performante şi elaborarea unor noi proceduri şi reglementări în vederea reducerii timpilor de aşteptare;
· Va fi implementat Sistemul de Management al Calităţii, sistem care asigură furnizarea de servicii de calitate către cetăţeni prin regularizarea riguroasă a procedurilor interne de lucru.
· Vor continua acţiunile de încurajare a democraţiei participative prin organizarea de dezbateri publice asupra problemelor de interes major ale comunităţii.
· Se va încuraja participarea personalului angajat în Primăria Timişoara la cursuri de calificare şi perfecţionare profesională continuă în vederea realizării unei relaţii cu publicul mai bună şi mai eficientă.
· Va fi construit şi amenajat noul sediu al Direcţiei Fiscale în vecinătatea Primăriei Municipiului Timişoara, asigurându-se condiţii moderne pentru încasarea impozitelor şi taxelor locale şi eliberarea de documente fiscale.
· Va fi construită, cu dotări moderne, noua Casă a Căsătoriilor (în spatele Poştei Mare), unde se vor oficia căsătorii şi se va desfăşura activitatea de evidenţă a populaţiei (certificate de naştere, certificate de căsătorii, cărţi de identitate etc.).
· Va fi consolidată relaţia cu Consiliile Consultative de Cartier şi vor fi iniţiate noi proiecte de colaborare cu acestea.
· Se vor menţine şi dezvolta relaţiile cu Guvernul German şi GTZ şi vor fi continuate programele de cooperare în diverse domenii de activitate iniţiate în anii precedenţi.
· Se vor identifica noi posibilităţi de colaborare şi înfrăţire cu alte oraşe europene sau de pe alte continente, care au dinamică mare de dezvoltare.
· Se va căuta iniţierea colaborării cu alte oraşe europene în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană;
· Se va încuraja cooperarea cu alte oraşe europene pentru participarea în parteneriat la proiecte iniţiate în vederea atragerii de fonduri de la instituţiile financiare europene/internaţionale.
· Se va continua editarea Monitorului Primăriei Municipiului Timişoara şi vor fi diversificate informaţiile publicate.
· Reţeaua de infochioşcuri va fi lărgită şi modernizată şi vor fi amplasate infochioşcuri şi în aer liber, în zonele cu trafic intens.
· Se vor continua acţiunile de consultare a populaţiei asupra problemelor de interes major ale comunităţii prin organizarea de dezbateri publice, de întâlniri în cartiere cu reprezentanţii Consiliilor Consultative de Cartier, participarea la emisiuni radio şi TV, sondaje de opinie telefonice etc.
· Extinderea organizării de sărbători de cartier şi în celelalte cartiere ale Timişoarei, împreună cu Consiliile Consultative de Cartier din acele zone.
· Vor fi elaborate ziare de cartier în colaborare cu Consiliile Consultative de Cartier, care să conţină informaţii şi date despre cartierele respective şi care vor fi distribuite gratuit cetăţenilor.
Inapoi | Sus |
Despre echipa ... şi nevoia de majoritate în Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş
![]() Primarul Gheorghe Ciuhandu propune pentru Timişoara o echipă tânără, hotărâtă, competentă şi dinamică. Experienţa altor localităţi, dar şi cea a Timişoarei din ultimii patru ani, unde neînţelegerile dintre primar şi Consiliul Local au produs blocaje în dezvoltarea oraşului, este cunoscută de toată lumea. La Timişoara, în 66 de şedinţe de Consiliu Local, au fost respinse sau amânate, fără nici un fel de justificare, nu mai puţin de 92 de proiecte ale primarului. Iniţiativele primarului au nevoie de majoritatea voturilor consilierilor locali pentru ca oferta electorală să poată fi transpusă în fapte. Iată de ce echipa pentru Timişoara îi reuneşte în jurul primarului Gheorghe Ciuhandu pe consilierii locali ai Alianţei pentru Timiş – reprezentanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidului Naţional Liberal şi Forumului Democrat al Germanilor din România.
|
| Gheorghe Ciuhandu | | | Oferta | | | ApTM | | | Media | | | Foto | | | Stiri | | | Contact |