Radu Sârbu: „Aş vrea să mă refer la o problemă cu care se confruntă România, şi anume Constituţia. Aş pleca de la ştirea zilei, care spune că, în urma solicitării unor cetăţeni, Agenţia Naţională pentru Integritate a iniţiat controlarea averilor membrilor Curţii Constituţionale, respectiv a şapte dintre cei nouă membri ai săi (mai puţin preşedintele şi unul dintre vicepreşedinţi). Când s-a aflat acest lucru, un complet al CC a dat o hotărâre prin care afirmă că legea care permite ANI să controleze averile este neconstituţională. Este o situaţie fără precedent în Europa, dar cu prea multe precedente în România, mă refer la modul în care puterile statului se amestecă în interesul politicului. Faţă de această criză, nu doar politică, ci şi morală, PNŢCD reiterează mai vechea sa propunere de desfiinţare a Curţii Constituţionale. Aceasta e o instituţie a cărui existenţă se datorează Constituţiei. Dar ceea ce se întâmplă aduce un argument în plus pentru faptul că România are nevoie de o altă Constituţie.

România europeană are nevoie de o redefinire a funcţiilor sale. După statul totalitar, în care a fost puternică funcţia represivă şi după 20 de ani de stat birocratic, neeficient şi corupt, România, componentă a UE şi a NATO, trebuie să se reformeze.

Organizarea şi funcţionarea unui stat depind în primul rând de Constituţia statului respectiv, iar în această privinţă se vede că lucrurile merg prost în România. Constituţia este foarte slabă şi PNŢCD a spus că a fost în mod deliberat făcută aşa. Legile au rolul de a acoperi furtul banului public. Când cadrul instituţional, constituţional şi legislativ este simplu, lucrurile merg bine, dacă este încâlcit şi urmăreşte acoperirea corupţiei, lucrurile merg prost.

România nu e un stat de drept şi pentru că puterile statului nu sunt separate între ele. Constituţia este un contract între naţiune şi clasa politică, în care naţiunea încredinţează clasei politice puterea de a administra societatea în interesul naţiunii. Cu toate acestea, după Revoluţie, cei care au iniţiat schimbări ale Constituţiei au fost reprezentanţi ai clasei politice, nu ai poporului.

În campania electorală din toamna anului trecut, preşedintele ţării a iniţiat o modificare constituţională numai din interes electoral. Asta arată care e atitudinea clasei politice faţă de Constituţiei, iar aşa nu trebuie procedat.

Pe site-ul nostru, www.pntcd.eu, avem o largă prezentare a tarelor pe care considerăm că le are Constituţia şi a modificărilor pe care le propunem. Voi face o prezentare succintă. Puterea în România e bicefală: România are un Guvern la Palatul Victoriei şi are un Guvern care se numeşte Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la Cotroceni, care e la fel de puternic ca şi primul. Guvernul Serviciilor este foarte puternic. Din păcate, această republică semiprezidenţială, care permite existenţa celor două guverne, se împotmoleşte în crize. Asta se întâmplă din cauza acestui viciu al Constituţiei, care permite ca structurile executive ale statului român să se raporteze la doi centri de putere şi să nu acţioneze convergent. Situaţia trebuie eliminată.

PNŢCD se opune categoric întăririi puterii preşedintelui. Opţiunea noastră tradiţională este monarhia constituţională, dar, dacă majoritatea poporului nu vrea acest lucru, susţinem republica parlamentară. Instituţia cheie a oricărei democraţii este Parlamentul. Batjocorirea şi slăbirea acestuia sunt acţiuni criminale şi, din păcate, îl au ca autor pe preşedintele Traian Băsescu. Ceea ce vor Serviciile, folosindu-l pe Traian Băsescu drept instrument, este o republică superprezidenţială, în care preşedintele să aibă o şi mai mare putere. Se vrea o republică aşa cum e la Moscova, unde preşedintele e mai mult decât un preşedinte, iar Parlamentul e mai puţin decât un parlament. Alegerile în Rusia nu se fac pentru transferul puterii, ci pentru legitimarea ei. În direcţia aceasta merge România şi acesta e rezultatul cel mai periculos al realegerii lui Băsescu în fruntea ţării.

Susţinem şi descentralizarea administrativă, despre care mult se vorbeşte şi puţin se face. Toate democraţiile puternice din lume sunt în state descentralizate. SUA, Germania, Elveţia etc au administraţie descentralizată, iar democraţia funcţionează foarte bine.

Considerăm că numărul parlamentarilor trebuie redus, ca să fie raportat corect la numărul locuitorilor, dar Parlamentul să rămână bicameral. Problema nu o constituie numărul camerelor, ci atribuţiile acestora. Ponderea acţiunii Parlamentului cade pe plen, nu pe comisii. În plen votul e politic şi imaginea comunicată cetăţenilor e cea pe care o ştim.

PNŢCD susţine şi separarea Bisericii de stat şi asigurarea independenţei Bisericii, şi aici vorbim de Biserică în ansamblul ei, fie că e catolică, ortodoxă etc. Statul ar trebui să îi returneze imediat toate bunurile, nu să negocieze Biserica cu clasa politică interese proprii. Trebuie promovate valorile bisericilor, şi nu interesele lor.

În ceea ce priveşte reforma justiţiei, propunem desfiinţarea Curţii Constituţionale şi înlocuirea ei cu o secţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La ÎCCJ sunt magistraţi adevăraţi, iar poziţia lor nu are o determinantă politică. Componenţii CC sunt oameni care au o condiţionare politică şi susţinem desfiinţarea ei. Justiţia trebuie să fie independentă nu doar declarativ, ci cu adevărat. Când prinde câte un politician cu mâţa în sac este blocată de Parlament. Puterea legislativă blochează puterea judecătorească, făcând, practic, un proces premergător procesului propriu-zis. Responsabilitatea decidenţilor politici trebuie să fie asumată şi să li se aplice în toate speţele clauza de faptă agravată. Pentru că ei primesc o răspundere de la naţiune şi trebuie să servească interesul naţiunii. Aşadar, e necesară o separaţie completă a puterilor în stat, iar decidenţii politici trebuie să răspundă pentru faptele lor.

Am propus ca obiectiv în noua Constituţie alegerea nu numai a primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene etc, ci şi a şefilor de Poliţie, a judecătorilor şefi, a procurorilor şefi. Aceştia trebuie scoşi de sub influenţa politicului şi raportaţi direct la cetăţenii care îi aleg.

Vreau să menţionez în mod special o propunere a PNŢCD faţă de noua Constituţie. Vrem să iniţiem strângerea celor 500.000 de semnături necesare pentru ca prima propoziţie cu care începe Constituşţia să fie „prin mila lui Dumnezeu”, după care să urmeze „România este un stat naţional, unitar şi suveran”, la fel cum era în Constituţia din 1923. Nu este o prevedere formală, noi credem că inserarea numelui Domnului confirmă valorile şi chiar tradiţiile acestui popor.

În ceea ce priveşte situaţia din interiorul PNŢCD, am încercat de la bun început să evităm procesele. Din păcate, Legea 14, Legea partidelor, este atât de proastă, încât permite unui singur om, fostul preşedinte, să conteste întreg partidul, care printr-un congres staturat l-a înlocuit. Sunt opt procese pe rol, în unul există o primă sentinţă, în favoarea noastră. Vom avea câştig de cauză în toate celelalte. Pentru că a simţit că va pierde, Miluţ a fluturat o batistă albă, dar mică şi găurită, dorind concilierea. S-ar presupune să se găsească un alt preşedinte, altul decât el sau eu, dar importante sunt proiectul politic, noul statut, nu persoana preşedintelui. Eu sunt sceptic că Marian Miluţ va fi consecvent. Are un comportament aparte, este inconstant, dar suntem deschişi unei soluţii amiabile. El are timpul de partea lui. Noi nu dorim ca PNŢCD să mai piardă vremea în confruntări interne, ci să se întoarcă spre electorat, să şi-l recupereze.”

 

Gheorghe Ciuhandu: „Miluţ nu are încredere în mine şi nici eu în el. Toate angajamentele pe care şi le-a luat nu le-a respectat şi de aceea am ajuns în această situaţie. Nu şi-a respectat nici un angajament luat la congresul din ianuarie 2007, a călcat democraţia de partid, a angajat partidul în solda altor partide, întâi a PNL, acum a PD, iar aceste lucruri nu se pot accepta. Eu am mari rezerve, dar dorim să rezolvăm amiabil situaţia. El se reprezintă pe sine, are o ştampilă şi un sediu în Bucureşti, în ţară, în mare parte, nu are nimic. Dacă ar avea conştiinţă ar trebui să se retragă singur. El condiţionează asta de găsirea unei variante neutre între cele două tabere.

În ceea ce priveşte modificările pentru noua Constituţie, monarhia constituţională nu a fost niciodată abolită. În Constituţia din 90 a fost ocolită, în referendumul de după aceea, din nou, nu s-a pus o întrebare concretă referitor la aceasta. Cea mai apropiată formă e republica parlamentară şi toate ţările care au ieşit din dictaturi (Italia, Germania etc), au optat pentru aceasta. Bicameralismul trebuie respectat pentru că e tradiţie românească şi apoi pentru că Senatul ar trebui să devină o cameră a regiunilor. Atunci Camera Deputaţilor ar rămâne cu preponderenţă legislativă, iar, prin Senat, regiunile şi-ar putea manifesta punctele de vedere. Împărţirea administrativă a ţării, cu o capitală puternică şi 41 de judeţe mai mult sau mai puţin slabe este depăşită şi trebuie să mergem pe ideea de regiuni. Descentralizarea trebuie să îi privească pe toţi cetăţenii, independent de etnie. Se pot configura regiunile pe criterii istorice sau pe criterii economice, dar viabile. Nu aşa cum s-a întâmplat în 1999, când s-a făcut o împărţire fără nici o conotaţie instituţională. De asemenea, cred că dacă rămân judeţele ca unităţi subordonate regiunilor, municipiile capitale de judeţ trebuie să aibă statutul judeţelor. În Timiş, Timişoara e locomotiva judeţului şi are un buget de două ori jumate mai mare ca judeţul şi nu e normal să fie subordonată judeţului. În Ungaria, de exemplu, nu se întâmplă aşa. La noi, existând o subordonare, cei subordonaţi pot fi constrânşi să se supună. Apoi, depolitizarea administraţiei e esenţială. Ce se întâmplă acum e ca pe vremea comunistă. Politizarea activităţii prefecţilor, totodată, mi se pare de-a dreptul imorală, câtă vreme ne-am angajat la UE ca prefecţii să fie înalţi funcţionari de stat, ca în Franţa, Italia, care să fie aleşi pentru competenţă, şi nu pentru obedienţă.

Desfiinţarea Curţii Constituţionale mi se pare o necesitate. Ţara e acum condusă fie de CC, fie de DNA, fie de CSAT. Ultimele două sunt în mâna lui Băsescu, iar CC este o structură complet depăşită şi i s-a dovedit ineficienţa.

România, dacă pierde proiecte europene, pierde datorită incompetenţei administraţiei şi a politizării administraţiei. Sunt situaţii clare în acest sens, în care unele proiecte europene se dau prioritar, în funcţie de simpatii şi obedienţe politice. Dacă eşti într-o poziţie adversă guvernului, îţi impun avize, dau amânări, ca să pierzi termene şi între timp să distribuie altora banii. Iar aceasta este o realitate.”

 

 

Radu Sârbu: „Băsescu vrea să impună acum pragul electoral de 10%, prin aceasta urmărind ca, în final, să rămână două partide: PDL şi PSD. Dar acestea nu ar face opoziţie pe criterii doctrinare, programatice, pe proiecte naţionale, ci se luptă numai pentru obţinerea banului public. Ele oricum nu au doctrină şi nici un proiect care să decurgă din doctrină.

Din perspectiva interesului comun şi a binelui public, e cel mai rău acum, din ultimii 20 de ani.”

 

Gheorghe Ciuhandu: „PSD redescoperă acum, după 20 de ani, semnificaţia zilei de 1 mai şi trece de la mici la organizarea de mitinguri, iar PD nu are nici un fel de doctrină. Ei se dau de dreapta, dar acţionează prin mijloace bolşevice, de stânga. Dl Băsescu foloseşte termenul de bolşevizare a PDL, care e o realitate, nu ştiu dacă e conştient de ce spune, dar chiar aşa stau lucrurile”.