În urmă cu o săptămână, Camera Deputaţilor a votat o lege aşteptată de 20 de ani – Legea Lustraţiei, lege propusă de cetăţenii Timişoarei în 1990, prin Proclamaţia de la Timişoara, şi susţinută de PNŢCD constant timp de două decenii.

Dincolo de bucuria la aflarea veştii votării Legii Lustraţiei, însă, la o privire mai atentă asupra acesteia constatăm că nici după 20 de ani Legea Lustraţiei nu este ceea ce s-a dorit ea a fi în toată această perioadă. De fapt, această lege, cu privire la care reprezentanţii PDL îşi dau astăzi cu pumnul în piept arogându-şi chiar şi meritele de iniţiatori, este doar o variantă ciuntită a celei propuse de PNŢCD, de societatea civilă, chiar şi a variantei votate de Senat în urmă cu cinci ani.

Concret, legea votată de Camera Deputaţilor nu mai vizează activiştii comunişti şi ofiţerii de Securitate, ci doar persoanele care au ocupat funcţii politice de conducere retribuite de PCR. De asemenea, a dispărut cu totul categoria preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România la nivel central şi de centru universitar – astfel fiind eliminat din aplicabilitatea legii premierul Emil Boc. Deputaţii au mai scos de pe lista lustrabililor pe şefii misiunilor comerciale româneşti din străinătate şi pe adjuncţii acestora – fiind eliminat astfel din categoria lustrabililor preşedintele Traian Băsescu. Aceeaşi soartă, adică eliminarea, a avut-o şi categoria persoanelor care au deţinut funcţii de guvernator şi viceguvernator ai BNR, respectiv de preşedinţi, prim-vicepreşedinţi ai băncilor de stat, sau persoanele care au responsabilităţi în domeniul operaţiunilor valutare, cum ar Theodor Stolojan.

Astfel, după 20 de ani în care asanarea morală a societăţii româneşti s-a lăsat aşteptată, avem acum o lege care elimină pentru cinci ani din viaţa politică românească o serie de persoane care, oricum, nu fac parte din aceasta. În schimb, mulţi lustrabili – conform spiritului Proclamaţiei de la Timişoara şi al Legii iniţiate de regretatul deputat PNŢCD George Şerban, rămân în viaţa publică tocmai sub acoperirea acestei legi.

De aceea, astăzi, când citim Legea adoptată de Parlamentul României,  putem să spunem că Lustraţia a rămas pentru eternitate un simplu deziderat, la fel ca şi asanarea morală a societăţii româneşti. Încă un ideal al timişorenilor din decembrie 1989 a fost îngropat.

 

 

La 11 martie 1990, regretatul deputat PNŢCD George Şerban dădea citire, din balconul Operei timişorene, Proclamaţiei de la Timişoara – manifestul programatic al Revoluţiei, cel în care timişorenii, prin vocea Societăţii Timişoara, transmiteau ţării ceea ce au dorit ei, de fapt, atunci când au ieşit în decembrie 1989 în stradă. Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara a fost cel care i-a deranjat cel mai mult pe potentaţii zilei, deoarece prin el se solicita interzicerea dreptului la candidatură, pentru o anumită perioadă, a foştilor activişti comunişti şi ofiţeri de Securitate.

În ciuda sutelor de mii de semnături strânse pentru susţinerea Proclamaţiei de la Timişoara, şi în special a Punctului 8, acesta nu a ajuns să fie aplicat niciodată.

În noiembrie 1996 George Şerban este ales deputat PNŢCD pe listele CDR Timiş. Domnia sa a promis că va promova Punctul 8 sub forma unui proiect de lege – Legea Lustraţiei. Din păcate, la 15 ianuarie 1999, George Şerban trece în eternitate fără a apuca sa finalizeze respectivul proiect de lege, care avea la bază Punctele 7 şi 8 din Proclamaţia de la Timişoara:

Colegul său de partid şi parlament, deputatul Teodor Stanca, preia schiţa de proiect de lege întocmită de George Şerban şi, în urma consultării cu mai mulţi colegi de partid precum şi a studierii unor legi similare din celelalte ţări fost-comuniste, la data de 27 mai 1999, predă Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor Proiectul de lege privind limitarea temporară a accesului la demnităţi şi funcţii publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere ale regimului comunist.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor anunţă în plen faptul că proiectul de lege a fost înregistrat şi îl remite Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi Naţionale. Preşedinte al respectivei comisii era Dan Marţian – unul dintre oamenii politici care ar fi avut de suferit de pe urma promovării respectivului proiect de lege. Nici nu este de mirare, în aceste condiţii, că proiectul a fost trecut sub tăcere.

Mai mult decât atât, Consiliul Legislativ (condus de un alt “vizat”, Valer Dorneanu), care trebuia să verifice doar dacă normele de redactare satisfac cerinţele unui proiect legislativ, şi-a depăşit atribuţiile, întocmind un raport întins pe opt pagini prin care avizează negativ, găsind nişte chichiţe hilare, propunerea legislativă. Data avizului este 31 decembrie 1999 – ultima zi din an, într-un moment în care nimeni nu mai avea cum să reacţioneze.

Alegerile din 2000 au consfinţit schimbarea puterii şi alegerea unui nou parlament. În nou formata Comisie pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi s-a pus problema dacă proiectul de lege iniţiat de PNŢCD – “Legea George Şerban” – are susţinere parlamentară. Nimeni din comisie – nici măcar reprezentanţii PNL şi ai PD – nu a susţinut, însă, proiectul. Drept urmare, propunerea legislativă a fost scoasă din evidenţele Camerei Deputaţilor şi trimisă să zacă undeva în arhivele acesteia.

În februarie 2004, Partidul Popular European adoptă o rezoluţie prin care solicită tuturor ţărilor care doresc să adere la Uniunea Europeana eliminarea foştilor activişti comunişti din viaţa publică.

La 12 decembrie 2004, Traian Băsescu este ales preşedinte al României, după ce, în înfruntarea televizată cu Adrian Năstase, deplânge faptul că poporul român este pus în situaţia de a alege între “doi comunişti”. PNŢCD, prin vocea preşedintelui Gheorghe Ciuhandu, dă publicităţii la 16 decembrie 2004 următoarea declaraţie:

Declaraţia nu are parte de nici o reacţie din partea conducerii României. Ca urmare a insistenţelor societăţii civile, patru parlamentari liberali introduc din nou Legea Lustraţiei în Parlamentul României. Legea este discutată în Senat, care o adoptă în cursul anului 2005, an în care o trimite spre discutare în Camera Deputaţilor. După aceea, în afara unor susţineri declarative, timp de cinci ani nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Cele două încercări ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, de a pune pe ordinea de zi discutarea Legii Lustraţiei s-au lovit de împotrivirea acerbă a reprezentanţilor PSD şi PDL, care au reuşit să blocheze discutarea acestei legi.

Proiectul intră pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor abia în 19 mai 2010, când este votat un simulacru de lege a lustraţiei, o lege făcută doar pentru a-i acoperi pe comuniştii şi securiştii care încă se află la putere în România. De aceea astăzi putem să spunem că Legea Lustraţiei a rămas un simplu deziderat, la fel ca şi asanarea morală a societăţii româneşti.