De ce îl voi realege pe Gheorghe Ciuhandu primar al Timişoarei?

  
Activează în politică şi în administraţie din dragoste pentru spiritul Timişoarei, un spirit pe care, de 12 ani încoace, l-a menţinut, promovat şi dezvoltat. Îl caracterizează abordarea profundă a problemelor şi crede în eficienţa muncii în echipă. Îi plac provocările şi preferă dezbaterile publice, deoarece acestea îi permit să-şi privească interlocutorii, cu sinceritate, în ochi.

Cunoaşte nevoile şi problemele Timişoarei. A pus în practică cu succes prima strategie de dezvoltare generală a zonei Timişoara. A realizat lucrări de anvergură în domenii în care zeci de ani nu s-a făcut nimic: refacerea şi extinderea infrastructurii tehnico-edilitare şi de transport, modernizarea şcolilor, repararea spitalelor, construcţia de locuinţe, înlocuirea mijloacelor de transport în comun, reabilitarea clădirilor din cartierele istorice ale Timişoarei.
Vrea să ducă la bun sfârşit ceea ce a început: modernizarea şi dezvoltarea oraşului nostru. În cele trei mandate ale sale a demonstrat că prin muncă, perseverenţă şi continuitate, problemele pot fi rezolvate. Modelul Timişoara - economic, politic sau administrativ  -, recunoscut ca atare în ţară şi în străinătate, este rezultatul eforturilor administraţiei Ciuhandu.
A adus Timişoara în frunte şi este singurul care poate să o menţină acolo, pentru că are echipa şi susţinerea de care oraşul nostru are nevoie.
 

Legături:

www.pntcd.eu

www.primariatm.ro 

Stirile Ciuhandu.ro in format XML
Ciuhandu.ro - RSS feader


Prima pagina | Stiri

2011-01-19
Informare asupra situaţiei imobilului de pe strada Constantin Brăiloiu

Având în vedere declaraţiile din ultimele zile vizavi de explozia care a avut loc în urmă cu un an (15.01.2010) la imobilul din strada Constantin Brăiloiu nr. 7, vă informăm asupra demersurilor întreprinse până în momentul de faţă de Primăria Municipiului Timişoara în vederea ajutorării locatarilor afectaţi:

1. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a participat la constatarea pagubelor produse în urma exploziei, a monitorizat evacuarea locatarilor şi a bunurilor acestora şi a colaborat cu Poliţia Comunitară pentru asigurarea pazei imobilului.

2. Cu sprijinul Departamentului de Construcţii Civile Industriale şi Agricole din Cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara a fost realizată evaluarea pentru documentaţia tehnică şi lucrările de intervenţie necesare la imobil. În urma evaluării, a rezultat o valoare cuprinsă între 90.000 de euro plus TVA şi 208.000 euro plus TVA.

3. Instituţia Arhitectului Şef a emis în regim de urgenţă autorizaţia de construire nr. 51/21.01.2010 pentru consolidarea imobilului. Asociaţia de Proprietari era obligată să depună o documentaţie care să conţină o expertiză tehnică finală în vederea obţinerii autorizaţiei definitive de construire, lucru care nu s-a întâmplat.

4. Direcţia Patrimoniu împreună cu SC ADP SA, conform expertizei preliminare întocmite cu sprijinul Universităţii Politehnica, au realizat sprijinirile de protecţie. Din două în două luni s-au făcut verificări la faţa locului pentru analiza situaţiei sprijinirilor. S.C. ADP S.A. a mai intervenit în cursul anului 2010 pentru reîmpănarea sprijinirilor executate cu material lemnos.

5. Expertiza preliminară a fost făcută fără costuri, verificarea structurii susţinerilor a fost făcută fără costuri, nu au fost calculate cheltuieli pentru pază, iar costurile ADP pentru intervenţiile făcute în această perioadă au fost 46.149,70 lei + TVA.

6. S-a purtat o corespondenţă cu Instituţia Prefectului (un număr de patru adrese) în vederea asigurării finanţării lucrărilor de intervenţie necesare la imobil, dat fiind faptul că Primăria Municipiului Timişoara nu are posibilitatea legală de a face astfel de lucrări din bani publici la o clădire proprietate privată. Din păcate, corespondenţa cu Instituţia Prefectului a rămas fără nici un rezultat concret.

Primar,
Gheorghe CIUHANDU



Inapoi  |   Sus  |   RSS




Gheorghe Ciuhandu   |   Oferta   |   ApTM   |   Media   |   Foto   |   Stiri   |   Contact
© 2008-2009 Continutul acestui site este proprietatea Ciuhandu.ro.