Cunoaşte nevoile şi problemele Timişoarei. A pus în practică cu succes prima strategie de dezvoltare generală a zonei Timişoara. A realizat lucrări de anvergură în domenii în care zeci de ani nu s-a făcut nimic: refacerea şi extinderea infrastructurii tehnico-edilitare şi de transport, modernizarea şcolilor, repararea spitalelor, construcţia de locuinţe, înlocuirea mijloacelor de transport în comun, reabilitarea clădirilor din cartierele istorice ale Timişoarei.
Vrea să ducă la bun sfârşit ceea ce a început: modernizarea şi dezvoltarea oraşului nostru. În cele trei mandate ale sale a demonstrat că prin muncă, perseverenţă şi continuitate, problemele pot fi rezolvate. Modelul Timişoara - economic, politic sau administrativ -, recunoscut ca atare în ţară şi în străinătate, este rezultatul eforturilor administraţiei Ciuhandu.
A adus Timişoara în frunte şi este singurul care poate să o menţină acolo, pentru că are echipa şi susţinerea de care oraşul nostru are nevoie.
Legături: |
Prima pagina
|
Stiri
2009-12-04 Hai la lupta cea mare! Bat în lemn. Modul iraţional de susţinere a lui Traian Băsescu pentru a obţine al doilea mandat de preşedinte al României mă nelinişteşte profund.
A spus-o clar primarul reales al Timişoarei, lider al PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu: “Cine votează Băsescu votează comunismul”. Şi, cu toate acestea, electoratul lui Băsescu iese în stradă la Timişoara şi scandează “Jos comunismul!”, arătându-l cu degetul pe Mircea Geoană, lider al PSD, “care-l are în spate pe Ion Iliescu”. Nu contează că Iliescu e scos pe linie moartă, nu e nici măcar parlamentar. În condiţiile în care azi Băsescu e reprezentantul la vârf al structurilor ticăloşite comuniste, fost nomenclaturist ceauşist şi trimis al Securităţii în străinătate.
Trăiesc în plin paranormal - Societatea Timişoara (faţă de care am avut un adevărat cult, elita bănăţeană depăşind la Revoluţie, prin clarviziune, oportunismul şi mediocritatea elitei din restul ţării, ea fiind aceea care a introdus şi Punctul 8 al Proclamaţiei pe ordinea de zi, în martie 1990, punct esenţial pentru purificarea morală postcomunistă, rămas şi azi un deziderat) manipulează, excedând dihonia electorală. Nu pot să concep că Societatea Timişoara se aşază alături de Băsescu (şi de camarila PDL, care a adus România în pragul falimentului), complice cu OTV-Dan Diaconescu şi B1 TV-George Păunescu sau Etno şi Taraf TV-Silviu Prigoană şi Guţă Salam, alături de fiţuici precum “Curentul” şi “Ziarul” (care mie mi se pun în cutia poştală) sau de foştii publicişti comunişti, fără coloană vertebrală, vânduţi politic azi, instigatori, T.R. Ungureanu şi V. Tismăneanu, remuneraţi regeşte de Băsescu (îmi e mie ruşine de lipsa lor de demnitate). Crin Antonescu atrăgea iar atenţia că Băsescu ar fi eliminat din viaţa publică dacă s-ar pune în practică Punctul 8 al Proclamaţiei şi ar fi fost votată legea lustraţiei. Degeaba. Iraţional, Societatea Timişoara a scos lumea în stradă să-l susţină pe Băsescu! O explicaţie ar fi de ce Societatea Timişoara e azi în degringoladă: o parte dintre membrii săi sunt profitori ai regimului Băsescu - atât de rău am ajuns? Care e logica discernământului ei moral? Din bun-simţ, cei din Societatea Timişoara ar trebui să vadă că foştii disidenţi (pe intuiţiile lor ar trebui să parieze electoratul) Doina Cornea şi Mircea Dinescu nu mai vor acum un reprezentant al dictaturii ceauşiste în fruntea României!
Băsescu n-a făcut nici un fel de revoluţie în decembrie 1989, din contră: cum e posibil să fie susţinut de Societatea Timişoara? Spuneam că sunt extrem de îngrijorat. Societatea Timişoara a dat tonul revoltelor susţinătorilor lui Băsescu, care simt că alesul lor (o relicvă bolşevică) pierde alegerile prezidenţiale şi forţează cu “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”. Cu “Hai la lupta cea mare!”. Vom avea, după 6 decembrie, o “revoluţie portocalie”, de genul celei coordonate de serviciile secrete din Ucraina ale lui Viktor Iuşcenko? Scenariul e acelaşi - să protestăm la adresa… Moscovei. Ne vom trezi cu corturi portocalii în Piaţa Universităţii care să conteste rezultatul votului dacă Băsescu pierde? Ar fi culmea să fie acuzată opoziţia că a furat voturile la alegeri organizate de guvernanţii lui Băsescu!
Exasperarea electoratului lui Băsescu ar trebui fructificată prin prezenţa la urne, nu prin inventare de cai verzi pe pereţi, de revoluţii portocalii! E condamnabil că electoratul pro-Băsescu vrea să ţină România în blocaj general.
Sursa articolului: http://cotidianul.ro/hai_la_lupta_cea_mare-104764.html Inapoi | Sus | RSS |
Despre echipa ... şi nevoia de majoritate în Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş
![]() Primarul Gheorghe Ciuhandu propune pentru Timişoara o echipă tânără, hotărâtă, competentă şi dinamică. Experienţa altor localităţi, dar şi cea a Timişoarei din ultimii patru ani, unde neînţelegerile dintre primar şi Consiliul Local au produs blocaje în dezvoltarea oraşului, este cunoscută de toată lumea. La Timişoara, în 66 de şedinţe de Consiliu Local, au fost respinse sau amânate, fără nici un fel de justificare, nu mai puţin de 92 de proiecte ale primarului. Iniţiativele primarului au nevoie de majoritatea voturilor consilierilor locali pentru ca oferta electorală să poată fi transpusă în fapte. Iată de ce echipa pentru Timişoara îi reuneşte în jurul primarului Gheorghe Ciuhandu pe consilierii locali ai Alianţei pentru Timiş – reprezentanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidului Naţional Liberal şi Forumului Democrat al Germanilor din România.
|
| Gheorghe Ciuhandu | | | Oferta | | | ApTM | | | Media | | | Foto | | | Stiri | | | Contact |